500352 vizitatori - 23.10.2017
RECOMANDĂ PRINT HARTA SITE

Turism

Locuirea din Peştera Casian

Amplasament:
În apropierea Mănăstirii Sf. Casian
Acces:
Pe drumul care duce la Mihail Kogălniceanu dinspre Constanţa, către satul Târguşor, care se află la 9 km distanţă de Mănăstirea Sfântul Ioan Casian. După mănăstire urmează un drum de pământ de 3-4 km până la peşteră.
Localizare: (click pe hartă pentru o mări sau click aici pentru a o descărca)
Localizare Peştera Casian
 

Peştera Casian este locul pe care unul dintre întemeietorii monahismului l-a ales pentru a duce o viaţă ascetă. Astăzi, este un loc de pelerinaj pentru credincioşii creştini din toată ţara. Peştera Sfântului Ioan Casian găzduieşte un schit cu mai puţin de zece călugări şi este vizitată anual de mii de enoriaşi. Aici au fost găsite urme de locuire datând din sec. I î.H şi până în sec. X d.H.

Peştera este cunoscută, întrucât aici, în sec. IV, a dus o viaţă de ascet "dobrogeanul" Casian, unul dintre întemeietorii monahismului. Cuvântul "casienilor" incizat în Piatra Scrisă este o probă materială, de netăgăduit, că locul aparţine teritorial satului Casian. Cea mai apropiată aşezare faţă de stânca pe care sunt inscripţiile există şi pe vremea Sfântului Ioan Casian. Inscripţiile atestă existenţa unui neam al casienilor, care avea în stăpânire un ţinut destul de întins, al cărui hotar era Dealul cu Peştera.

Sfântul Casian vorbeşte în scrierile sale despre neamul Casienilor, oameni înstăriţi care au putut să asigure copiilor toate cele necesare pentru a-i instrui şi îndemna pe calea credinţei şi a dragostei întru Hristos. Inscripţiile sunt importante pentru că menţionează şi Peşteruca = Peştera Sfântului, care era cuprinsă pe domeniul neamului casienilor. Mărturisirea Sfântului Casian atestă faptul că grota avea folosinţă liturgică, iar în vecinătatea ei era o vatră monahală cu mulţi trăitori îmbunătăţiţi. Peştera Sfântul Casian, aşa cum reiese şi din semnificaţiile denumirii sale, are o importanţă religioasă, fiind peşteră-locuire, iar periodic face obiectul pelerinajelor credincioşilor. Autorităţile locale au ajuns la concluzia că aceste locuri nu sunt exploatate la adevarata lor valoare, mai ales pe plan naţional, dar sunt conştiente de faptul că nu pot concepe o strategie pe cont propriu, din lipsa resurselor financiare.

Foto

Izvorul sfântuluiCrucea sfântuluiInscripţie în limba greacă atestând originea Sf. Ioan CasianPeştera sfântuluiPeştera sfântuluiPerete de calcar la Sfântul  Ioan CasianDrum de acces Sfântul  Ioan CasianTrepte spre peştera Sfântul  Ioan CasianIntrare in peştera Sfântul Ioan CasianPerete de calcar la CasianIncintă peştera Sfântul Ioan CasianTrepte spre peştera Sfântul  Ioan CasianCuloar în peştera Sfântul Ioan CasianPeştera Sfântul Ioan Casian

Comentarii (1) adaugaţi un comentariu

Adaugaţi un comentariu

Regio - Initiativa locala. Dezvoltare regionala www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin
Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitaţi: www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

© Unitatea Administrativ Teritorială Istria, judeţul Constanţa